R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 103
din 4 iulie 2013
pentru aprobarea programului de interes public județean "Oamenii, orașul, palatul, strada"

Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr.12588/03.07.2013 a Direcției Juridice și Administrație Publică, precum și avizele comisiilor de specialitate,
În temeiul prevederilor art.91 alin. (1) lit. "d" și alin. (5) lit. "a" pct.4, precum și cele ale art.97 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se aprobă programul de interes public județean "Oamenii, orașul, palatul, strada", cuprins în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. În vederea aducerii la îndeplinire a programului de interes public județean aprobat în condițiile art.1, Președintele Consiliului Județean Mureș - domnul Ciprian Dobre, va îndeplini orice demersuri și va întocmi sau emite actele juridice necesare.
Art.3. Finanțarea activităților se asigură din bugetele legal aprobate ale instituțiilor implicate și de la cap. 870250 din bugetul Consiliului Județean Mureș, cu respectarea prevederilor legale.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Filarmonicii de Stat Tîrgu-Mureș, Bibliotecii Județene Mureș, Muzeului Județean Mureș, Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul" și echipei de implementare a programului, care răspund de aducerea sa la îndeplinire.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian - Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Juridică și Administrație Publică
Nr. 12588/03.07.2013

EXPUNERE DE MOTIVE
pentru aprobarea programului de interes public județean "Oamenii, orașul, palatul, strada"

Reprezentând una din perlele arhitecturale ale Transilvaniei - o cetate naturală care a împletit destinele mai multor popoare și minorități etnice, Palatul Culturii din Tîrgu Mureș este una dintre cele mai frumoase clădiri în stil Sécession transilvănean, proiectată de doi arhitecți budapestani, Komor Marcell și Jakab Dezső și construită între anii 1911 - 1913 sub atenta coordonare a primarului acelor vremuri, Bernády György.
Distinct și impunător, situat în inima Ardealului, destinat a fi un edificiu al culturii, cu o poveste reală a valorilor trecutului, Palatul Culturii din Tîrgu-Mureș impune meritul de a fi celebrat la împlinirea celor 100 de ani de funcționalitate printr-o serie de evenimente culturale incluse într-un program dedicat acestei aniversări.
Obiectivul general al programului este de a dezvolta și impune în conștiința publică locală, națională și internațională, valoarea și importanța acestui adevărat monument arhitectural al municipiului Tîrgu Mureș și al județului Mureș, care contribuie la bogăția și diversitatea culturală națională și europeană, concretizându-se astfel în unul din cele mai importante evenimente culturale ale anului în Transilvania. Obiectivele specifice ale programului sunt: atragerea unui public cât mai mare către instituțiile publice de cultură subordonate Consiliului Județean Mureș, asocierea specificului multicultural al acestora cu diverse instituții similare din țară, care se bucură de un real prestigiu, popularizarea patrimoniului arhitectural și cultural local pe diferite posturi naționale și internaționale și în mediul on-line.
Titlul programului "Orașul, Oamenii, Palatul, Strada" sugerează prin componența cuvintelor sale, adresabilitatea și locația acțiunilor culturale care vor fi organizate, astfel: manifestări în sală și în aer liber, în mai multe zone ale orașului (explicație pentru cuvântul Orașul), la care vor participa un număr mare de spectatori, cu preponderență locuitori ai municipiului Tîrgu Mureș (explicație pentru cuvântul Oamenii), având ca punct central Palatul Culturii (explicație pentru cuvântul Palatul), dar și evenimente culturale inedite, în spații deschise (explicație pentru cuvântul Strada).
Programul urmează să se desfășoare în perioada septembrie-noiembrie 2013, fiind structurat pe manifestări și acțiuni culturale din următoarele domenii principale: artele spectacolului (teatru, coregrafie), arte vizuale (arte plastice, fotografie, caricatură), muzică, film, multimedia, patrimoniu, implicarea comunității, promovare turism. La evenimente vor fi invitați reprezentanți din administrația publică centrală și locală, precum și personalități marcante din domeniile de interes ale programului.
Seria manifestărilor urmărește stimularea accesului la cultură al publicului larg, conștientizarea rolului pe care participarea la actul cultural îl joacă în educația și dezvoltarea personală individuală, precum și în realizarea integrării și implicării sociale, promovarea unor servicii publice de calitate și nu în ultimul rând, atragerea unui număr cât mai mare de turiști, ceea ce va contribui la creșterea notorietății și a prestigiului județului Mureș și a municipiului Tîrgu Mureș, în general și a Palatului Culturii în special.
Programul dedicat Palatului Culturii se dorește a deveni o tradiție în viața culturală a județului Mureș și a Transilvaniei, prin organizarea acestuia cu frecvență anuală, cu atragerea unui public larg, nu doar din județ, ci și din țară și chiar din străinătate.
Finanțarea activităților se asigură din bugetele legal aprobate ale instituțiilor implicate și din bugetul Consiliului Județean Mureș, cu respectarea prevederilor legale.
Din perspectiva celor de mai sus, propunem spre aprobare programul de interes public județean "Oamenii, orașul, palatul, strada", conform proiectului de hotărâre anexat.

 

PREȘEDINTE,
CIPRIAN DOBRE