R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 78
din 30 mai 2013
privind aprobarea Programului de interes public județean "Prevenirea violenței în școli" și a protocolului de parteneriat în vederea implementării acestuia

Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr. 9.077/22.05.2013 a Direcției Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte privind aprobarea Proiectului de interes public județean "Prevenirea violenței în școli" și a protocolului de parteneriat pentru implementarea acestuia, precum și avizele comisiilor de specialitate,
În temeiul prevederilor art. 91, alin.(1), litera "e" și alin. (6), lit. "a", precum și ale art. 97, alin.(1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se aprobă Programul de interes public județean "Prevenirea violenței în școli" cuprins în Anexa nr. 1.
Art.2. Se aprobă încheierea unui parteneriat între Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, pentru implementarea programului menționat la art. 1, conform protocolului de parteneriat cuprins în Anexa nr. 2.
Art.3. Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se împuternicește Președintele Consiliului Județean Mureș, domnul Ciprian Dobre, cu semnarea protocolului de parteneriat prevăzut la art. 2.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte și Direcției Economice din cadrul Consiliului Județean Mureș, precum și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului Școlar Județean Mureș, care răspund de aducerea sa la îndeplinire.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian - Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Dezvoltare Regională,
Implementare Proiecte
Nr. 9.077/22.05.2013

Expunere de motive
privind aprobarea Programului de interes public județean "Prevenirea violenței în școli" și a protocolului de parteneriat în vederea implementării acestuia

La propunerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Consiliul Județean Mureș și-a manifestat disponibilitatea și interesul de a se implica în realizarea unui program de interes public județean, având ca obiect prevenirea violenței în școli.
Acest program, intitulat ca atare "Prevenirea violenței în școli", are ca obiectiv dobândirea de către grupurile țintă a unor aptitudini și abilități comportamentale preventive.
În acest scop, programul urmărește formarea de formatori din rândul cadrelor didactice, psihologilor, pedagogilor, polițiștilor și a altor grupe profesionale din județul Mureș, în scopul multiplicării, transmiterii informațiilor dobândite către tineri, în școli. Formatorii vor alcătui echipe mixte a câte doi oameni (cadru didactic/polițist) care vor instrui la rândul lor elevii în școli. Programul se va desfășura în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013.
În județul Mureș, se propune realizarea programului preponderent în mediul urban, în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013. În mod concret proiectul prevede realizarea a cinci cursuri. În total 120 cadre didactice și polițiști vor fi instruiți pentru a susține activități de informare în școli. Se estimează că, în urma implementării programului, 15.000 de elevi vor fi informați pe tema reacției corecte la evenimente cu violență. Cheltuielile din program sunt detaliate în Anexa nr. 1 la proiectul de hotărâre, la capitolul Buget. Programul "Prevenirea violenței în școli" vine astfel în completarea unui proiect anterior, respectiv a mesajului promovat în Campania "Sergiu Ardelean" - "Implică-te responsabil!", care și-a propus să pregătească tinerii, comunitatea în general, în ceea ce privește riscurile implicării în acte de violență.
Pentru realizarea programului în județul Mureș este necesară realizarea unei colaborări interinstituționale între Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, prin încheierea unui parteneriat, în condițiile stipulate în protocolul cuprins în Anexa nr.2
Considerând programul ca fiind deosebit de important pentru educarea tinerilor în spiritul conduitei preventive și al diminuării violenței din școli și societate, propunem aprobarea Programului de interes public județean "Prevenirea violenței în școli", precum și a protocolului de parteneriat dintre Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, conform proiectului de hotărâre anexat.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
 
  DIRECTOR EXECUTIV
Valer Bățaga