EXPUNERE DE MOTIVE
  privind avizarea Planului urbanistic zonal
  "Aeroport si Parc industrial, judetul Mures"
 Coexistenta in aceeasi zona de amplasament, a doua 
  mari obiective ale judetului Mures, respectiv a Aeroportului Tirgu 
  Mures si a Parcului industrial si având in vedere 
  programele de perspectiva privind dezvoltarea si amplificarea activitatilor 
  acestor obiective, a rezultat ca oportuna si necesara elaborarea 
  si aprobarea unei documentatii de urbanism, concretizata printr-un 
  Plan urbanistic zonal.
  Prin planul urbanistic zonal s-a analizat o suprafata de 1.106 
  ha, situata in teritoriile administrative ale orasului Ungheni 
  si comunei Sinpaul, ce cuprinde constructiile existente (aeroportuare, 
  ale parcului industrial, constructiile cu alte destinatii si 
  locuinte), caile de circulatie rutiera si feroviara 
  (DN 15 - E60, DC 124 C, linia CF curenta Deda - Razboieni), precum 
  si retelele tehnico edilitare (apa, gaz, telefonie, electricitate) 
  existente, toate acestea fiind situate in zona adiacenta aeroportului, 
  guvernata de restrictiile si reglementarile stabilite 
  de catre Autoritatea Aeronautica Civila.
  Fata de situatia existenta in zona, prin 
  Planul urbanistic zonal, elaborat, se instituie reglementari urbanistice 
  de utilizare a terenurilor din zona studiata, pentru realizarea de noi 
  investitii (constructii, lucrari de infrastructura 
  si de retele tehnico-edilitare), potrivit programelor pe termen imediat, 
  mediu si de lunga durata, prevederile Planului urbanistic 
  zonal fiind totodata, in conformitate cu reglementarile 
  tehnice si a actelor normative in vigoare.
  Potrivit art.37 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si 
  urbanismul, Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de urbanism, 
  de pe lânga Consiliul judetean Mures, procedând 
  la analizarea acestei documentatii, a aprobat emiterea Avizului unic nr.43/21.09.2004.
  Planul urbanistic zonal "Aeroport si Parc industrial, judetul 
  Mures" a fost avizat de catre:
  - Comisia pentru agricultura, activitati economico-financiare, 
  amenajarea teritoriului si urbanism, a Consiliului orasului Ungheni, 
  cu nr.2966/01.10.2004.
  - Comisia pentru agricultura, activitati economico-financiare, 
  amenajarea teritoriului si urbanism, a Consiliului comunei Sinpaul, 
  cu nr.1251/20.09.2004.
  - Autoritatea Aeronautica Civila.
  Fata de cele prezentate si in conformitate cu prevederile 
  art.56, alineat (1) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si 
  urbanismul, se propune avizarea Planului urbanistic zonal "Aeroport si 
  Parc industrial, judetul Mures", potrivit proiectului de Hotarâre 
  anexat.
| VIZAT VICEPRESEDINTE ing.Fratean Petru Alexandru  | 
    ARHITECT SEF arh.Dunca Doru  |