EXPUNERE DE MOTIVE
  privind aprobarea programului actiunilor economico- sociale din coordonarea 
  Consiliului Judetean Mures pe anul 2002 si a prevederilor pe 
  anul 2003 
  In conformitate cu prevederile Legii administratiei publice locale 
  nr. 215/2001, Consiliul Judetean Mures are sarcina de a realiza programe 
  de dezvoltare economico- sociala a judetului.
  In acest sens a fost elaborat un program cuprinzând actiunile 
  ce urmeaza a se desfasura in anul 2002, de catre 
  Consiliul judetean si institutiile si serviciile publice 
  subordonate, având la baza bugetul care a fost aprobat prin Hotarârea 
  Consiliului Judetean Mures nr. 59/18.12.2001.
  Având in vedere tendintele si orientarile inregistrate 
  in starea generala economica si sociala a judetului 
  Mures de la inceputul anului 2001 si pâna in 
  prezent, precum si "Planul de actiune al Programului de Guvernare 
  pe perioada 2001 - 2004", aprobat prin H.G. 455/2001, se supun aprobarii 
  Consiliului Judetean Mures si prevederile pe anul 2003, pentru 
  actiunile care se regasesc in Programul de Guvernare pentru 
  anii 2002 - 2003.
  Lucrarea cuprinde un numar de 13 capitole cu principalele obiective si 
  actiuni de dezvoltare economica si sociala propuse 
  a se realiza in anul 2002 de Consiliul Judetean Mures si 
  un capitol care cuprinde principalele obiective si actiuni propuse 
  spre finantare de catre unitatile de cultura 
  subordonate Consiliului Judetean Mures.
  Primele 13 capitole au fost realizate de catre directiile de specialitate 
  ale Consiliului judetean, iar ultimul capitol a fost realizat pornind 
  de la propunerile facute de institutiile de cultura subordonate.
  - primul capitol cuprinde programul de investitii si reparatii 
  al Consiliului judetean si al institutiilor subordonate si 
  prezinta lucrarile necesare pentru desfasurarea in 
  bune conditii a activitatii curente a institutiilor. 
  Lucrarile cuprinse in acest program se refera la bunurile 
  care fac parte din domeniul public al judetului Mures. Sursele de 
  finantare ale programului sunt: bugetul local in primul rând 
  si in completare sponsorizari si alte fonduri legal constituite;
  - al doilea capitol cuprinde programul lucrarilor de alimentare cu apa 
  a satelor din judet, dupa cum urmeaza: 
  - lucrari de alimentare propuse pentru derulare conform HGR nr. 687/1997;
  - lucrari de alimentare in curs de executie conform HGR nr. 
  577/1997;
  - programe pe microregiuni si sisteme zonale (cu SF);
  - alte programe cu studii de prefezabilitate, fezabilitate elaborate sau in 
  curs de elaborare.
  Sursele de finantare sunt credite guvernamentale, in baza HGR. 577/1997 
  si HGR 687/1997, pentru lucrarile aflate in derulare. Pentru 
  lucrarile cu studii de fezabilitate, se incearca atragerea 
  de fonduri externe: SAPARD, PHARE.
  - capitolul al treilea cuprinde lucrarile de canalizare propuse a se 
  efectua in acest an in localitatile rurale din judet, 
  in scopul ridicarii nivelului de confort a populatiei rurale.
  - capitolul patru contine propunerile cu privire la lucrarile de 
  infiintare a noilor distributii, precum si cele de extindere 
  a retelelor de gaze naturale.
  - capitolul cinci contine programul de modernizare a centralelor termice 
  din mediul rural, in vederea imbunatatirii conditiilor 
  de furnizare a energiei termice si a reducerilor pierderilor de caldura. 
  Fondurile necesare pentru executia lucrarilor vor fi asigurate 
  din bugetele locale precum si din bugetul de stat.
  - capitolele sase, sapte si opt cuprind propunerile pentru executarea 
  lucrarilor de drumuri in judetul Mures, dupa 
  cu urmeaza:
  - lucrari din fonduri bugetare, sunt lucrari de intretinere 
  a drumurilor care se executa permanent pentru mentinerea acestora 
  in conditii tehnice corespunzatoare desfasurarii 
  continue, confortabile si fara pericol a circulatiei
  - lucrari din Fondul special al drumurilor publice - sunt finantate 
  cheltuielile curente de administrare si intretinere a drumurilor 
  si podurilor, precum si a constructiilor aferente acestora;
  - lucrari de pietruire a drumurilor comunale reprezinta sprijinul 
  acordat de catre stat pentru infrastructura la sate si comune, cuprinzând 
  proiecte de interes major pentru colectivitatile locale.
  - capitolul noua programul elaborarii Planurilor Urbanistice Generale 
  (PUG-uri) ale localitatilor din judetul Mures. In 
  scopul asigurarii acestor documentatii, prin HGR. 960/1999 se prevad 
  completari de la bugetul de stat, prin bugetul MLPTL, la bugetele locale.
  - capitolul 10 cuprinde lucrarile de cadastru imobiliar-edilitar si 
  de constituire a bancilor de date urbane. Lucrarile se finanteaza 
  de catre M.L.P.T.L. din sumele aprobate prin bugetul de stat, prin transferuri 
  in contul special deschis la Trezoreria Mures "disponibil pentru 
  realizarea lucrarilor de cadastru de specialitate imobiliar-edilitar 
  si de constituire a bancilor de date".
  - capitolul 11 cuprinde propunerile pentru programul de informatizare a administratiei 
  publice locale si doreste a stimula si incuraja activitatea 
  de informatizare in judetul nostru;
  - capitolul 12 cuprinde programul colaborarilor externe, a carui 
  obiective principale sunt: 
  - aplicarea politicii Guvernului, de integrare europeana in domeniul 
  administratiei publice;
  - realizarea de schimburi de experienta cu institutii ale 
  administratiei publice din alte tari;
  - dezvoltarea relatiilor de colaborare initiate anterior; 
  - participarea activa la activitatea unor organisme internationale 
  (ARE, CPLRE, etc.).
  - capitolul 13 cuprinde programul de desfasurare a cursurilor de 
  pregatire si perfectionare profesionala a personalului 
  cu functii alese din Consiliile Locale, precum si ale personalului 
  de specialitate si are drept scop formarea si pregatirea continua 
  in domeniul administratiei publice locale si a serviciilor 
  publice specifice comunitatilor locale.
  - capitolul 14 cuprinde programul principalelor actiuni culturale ale 
  institutiilor de cultura subordonate Consiliului judetean, 
  totalizând un numar de 109 actiuni propuse pentru mentinerea 
  unei activitati culturale permanente, precum si lucrari 
  culturale pe diferite suporturi.
Supunem spre aprobare Consiliului Judetean Mures acest program.
 DIRECTOR, 
  Bartha Iosif
  
  VICEPRESEDINTE,
  Groza Emil